De ce Romania nu reuseste sa cheltuie decat o mica parte din fondurile structurale si de coeziune? Care sunt cauzele pentru capacitatea redusa de absorbtie sau pentru incompetenta multora dintre angajatii din sistemul de gestionare a acestor fonduri? De ce esueaza multe dintre proiecte?

Din ce am vazut in ultimii 5 ani, concluzionez ca totul se reduce la natura romanilor … anume romanii nu sunt finalizatori! Si prea putin implementatori. Romanii sunt, in genere, buni la toate: la politica, la fotbal, la talk-show-uri … dar nu sunt finalizatori.

Astfel, daca verificam cele 9 roluri definite de Belbin pentru munca intr-o echipa, putem descoperi ca romanii care lucreaza in legatura cu fondurile europene nerambursabile sunt: creativi, coordonatori, modelatori, lucratori in echipa, investigatori de resurse, monitori si, mai ales, specialisti.

Dar romanii care se ocupa cu fondurile europene sunt mai putin implementatori si, mai grav, chiar si mai putin finalizatori.

In teoria Lui Belbin, finalizatorii sunt meticulosi, constiinciosi, anxiosi, perfectionisti… iar implementatorii pun ideile in practica si organizeaza munca necesara pentru a atinge obiectivele si obtine rezultatele. Vi se pare ca vorbim despre romani in general? Sau doar despre o mica parte dintre ei?

Cei ce lucreaza cu fondurile europene

Nu ma refer aici doar la cei care lucreaza in ministere sau agentii subordonate, organisme intermediare si alte structuri de stat care gestioneaza fondurile din perspectiva finantatorului. Ma refer aici si la consultanti, proiectanti si experti in diferite domenii, care participa la realizarea de proiecte sau documentatii de proiecte; care participa la implementarea de proiecte sau care, in diverse stadii verifica proiectele. Ma refer, de asemenea, si la beneficiari, la conducatorii diverselor organizatii care acceseaza fonduri.

Conteaza castigarea proiectului, semnarea contractului de finantare

Cand am aflat care sunt sumele repartizate Romaniei si disponibile de utilizat din fonduri structurale si de coeziune, respectiv din fonduri pentru dezvoltare rurala si pescuit, am fost cu totii incantati: peste 39 miliarde de Euro. Toata lumea exulta si se bucura de norocul care ne-a lovit. 4-5 miliarde de Euro pe an de cheltuit pentru o economie in curs de dezvoltare este mana cereasca.

Din mai toate zonele politice, administrative, ong-iste si altele au inceput sa-si dea cu parerea creativii, investigatorii de resurse, monitori, specialistii… Nu prea se vedeau implementatorii, care aveau inca de lucru cu fondurile de pre-aderare. Si nimeni nu se gandea la finalizatori.

Din 2007 si pana in prezent putem nota realizari precum:

  • autoritatile au lansat cu tam-tam diverse linii de finantare, de multe sute de milioane de Euro fiecare, dar inca nu au finalizat vreuna…
  • consultantii au facut mii de proiecte, dar putine dintre acestea au primit finantare. Si mai putine au fost finalizate cu succes…
  • beneficiarii au facut demersuri pentru o multime de proiecte, dar putini le-au finalizat cu rezultate utile pentru societate: locuri de munca, crestere economica, valoare adaugata. Ba multi dintre ei au renuntat la proiecte desi castigasera finantarea…
  • rata de absorbtie pe fondurile structurale si de coeziune la nivel de tara este de circa 35,5%

Cheltuirea fondurilor europene in Romania poate fi asemuita unui iceberg: ne place partea vizibila (treimea de deasupra apei), nu ne place restul… adica munca, piguleala, hartiile… Ne place sa gandim si sa scriem proiecte, dar prea putin sa le ducem la bun sfarsit. Proiectele cu finantare europeana inseamna hartii, inseamna sa faci lucrurile corect, nu functioneaza pe principiul “las’ ca merge asa”. Proiectele cu finantare europeana inseamna, in primul rand, implementare si finalizare.


0 comentarii la “Caut implementatori”
Comentariul tau