Zilele trecute, la un eveniment din cadrul Indagra, un fermier a propus ocuparea cu tractoare a drumurilor pentru ca ministrul Daniel Constantin sa-si plece urechea si asupra propunerilor pe care organizatiile agricole si de dezvoltare rurala din Romania le au de facut cu privire la viitorul PNDR. Un strigat de revolta de tipul „pe ei, pe ei…” (stiti voi mai departe), care rasuna din pieptul celor care fac parte din Romania rurala. Nu-ti este dat in fiecare zi sa auzi o astfel de propunere radicala. E clar, toamna protestelor nu iarta nimic. Nici macar Viitorul (fondurilor, adica).

Asadar, fermierii sunt nemultumiti de cum pregateste ministerul de resort PNDR-ul pentru 2014-2020. Atat de nemultumiti incat si-au suflecat manecile si au elaborat propriul PNDR, ca o alternativa viabila la PNDR-ul ministerului scris impreuna cu o firma de consultanta austriaca. Nu conteaza de unde este firma, important este modul in care ministerul intelege sa se consulte cu cei interesati. Din acest punct de vedere, supararea domnului in cauza este, pe buna dreptate, justificata.

Atunci cand vine vorba de consultari si dezbateri publice legate de prioritatile 2014-2020, nu am auzit pe cineva cu adevarat multumit de modul cum este ascultat „glasul poporului” (chiar si atunci cand e reprezentat de cei mai fini cunoscatori ai domeniului in cauza) si integrat apoi in documentele de programare. Ar fi doua scenarii posibile: ori de fapt nu exista nimic conturat pana acum (ceea ce e bine intr-un fel, pentru ca ar mai merge discutat/consultat pe subiect), ori exista si, in acest caz, vom (re)trai aceeasi poveste ca intodeauna: totul e facut si agreat, procesul de consultare publica…bifat, iar viitoarele programe operationale „desigur cuprind”  toate propunerile venite dinspre societate pentru o mai buna cheltuire a fondurilor in perioada care vine… ;) Super!

Daca pentru a avea un bun PNDR trebuie sa scoatem tractoarele in drum, atunci, in aceeasi logica, a iesitului in strada de mana cu resursa materiala, soselele noastre trebuie umplute de calculatoare, videoproiectoare, imprimante si bibliorafturi pentru a avea viitoare excelente prioritati nationale in domeniul resurselor umane, utilaje si linii de productie pentru prioritatile mediului de afaceri si, de ce nu, chiar asezand de-a curmezisul drumului o statie de sortare deseuri pentru un 2014-2020 durabil. Va trebui insa ca toate protestele sa se desfasoare pe drumuri reabilitate prin POS Transport/POR  pentru a asigura egalitate de sanse tuturor (e cam greu totusi sa iei in spinare un drum si sa iesi cu el in strada) si pentru a avea siguranta unor prioritati senzational identificate in chiar toate domeniile.


0 comentarii la “Cu sape, furci, topoare si tractoare -in goana dupa noul PNDR !”
Comentariul tau