AVOCAT BODEA
Cabinet Individual de Avocatură

…în slujba legii, din 1996

CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ
Cabinetul individual de avocatură BODEA HORAŢIU-ADRIAN s-a înfiinţat în anul 1996 in Cluj-Napoca, în cadrul Baroului Cluj, fiind organizat după apariţia Legii nr.51/1995 – republicată – legea de organizare si exercitare a profesiei de avocat în România. Din anul 2012, avocatul Bodea Horaţiu-Adrian a obţinut titlul de „doctor”, cercetând influenţa factorilor agrotehnici şi juridici privind preţul de circulaţie a imobilelor. Cabinetul individual de avocatură BODEA ILDIKO s-a înfiinţat în cadrul Baroului Cluj, în aceleaşi condiţii, în anul 2007. Totodată din anul 2011 funcţionează şi Biroul de mediator BODEA ILDIKO, la aceeaşi adresă. Medierea este importantă, indiferent domeniului în care se aplică, ducând la soluţionarea mai eficientă, rapidă şi cu costuri reduse a litigiilor ivite.
DESPRE NOI
Practicarea meseriei de avocat am luat-o ca pe o afacere de familie, desfăşurându-ne activitatea împreună. Dorim să rezolvăm problemele juridice tuturor celor care se adresează biroului nostru, de aceea ne perfecţionăm continuu şi suntem la curent cu toate modificările legislative. Ne-am implicat de asemenea, încă de la constituirea sa, în Asociaţia pentru Arbitraj de pe lângă Baroul Cluj, arbitraj propus ca o alternativă în soluţionarea conflictelor fără intervenţia directă a unei instanţe publice de judecată. Arbitrajul pronunţă o decizie care are un caracter obligatoriu pentru ambele părţi şi poate fi pusă în executare silită asemeni unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de serviciu public de justiţie.

DESPRE NOI

DOMENII

În prezent, suntem în măsură să oferim consultanţă şi asistenţă juridică în următoarele domenii:

DREPT CIVIL
DREPT PENAL
DREPT COMERCIAL
DREPTUL FAMILIEI
DREPTUL MUNCII
MEDIERE

În funcţie de solicitările clienţilor noştri, putem oferi consultanţă atât în limba romană, cât şi în limba maghiară, italiană, engleză şi franceză.

COLABORĂRI

Deşi am început ca o firmă formată dintr-un singur avocat şi personalul auxiliar aferent, am colaborat cu avocaţi stagiari, care doreau să se pregătească pentru a îmbrăţişa minunata profesie de avocat. Cabinetul nostru a stabilit colaborări importante cu birouri de notari publici, cu birouri de executori judecătoreşti, cu birouri de experţi şi cu alţi profesionişti independenţi.
PLATA ONLINE SERVICII AVOCATURĂ
Pentru diferite servicii de avocatura, puteti achita suma dorita prin card bancar, folosind formularul de mai jos.
Plata ONLINE

RON

Plătește

PLATA ONLINE

Adresă:
Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr 48 Cluj-Napoca

Program de lucru:
Luni-Vineri: 09:00 – 17:00
Sâmbătă și Duminică: Închis

Tel: 0264 597835
Fax: 0264 597835
Mob: 0744 214688

CONTACT

Destinatar

Câmp Nou

Citește aici prevederile privind Protecția Datelor.